Ajută copilul să aibă încredere în el

Ajută copilul să aibă încredere în el

Copilul nu are încredere în el, nu ridică mâna la școală, nu vorbește atunci când este întrebat, și, în general, este mult mai timid în prezența unor persoane necunoscute sau mai puțin apropiate. Cum pot crește încrederea în sine a copilului? Acestea sunt lucruri care îi preocupă pe mulți dintre părinți, fie că au copii preșcolari, școlari sau chiar adolescenți. Cu alte cuvinte, încrederea nu vine neapărat cu înaintarea în vârstă, ba chiar lucrurile ar putea sta pe dos în unele cazuri.

Ce puteți face efectiv pentru a crește încrederea în sine a copilului?

Lăsați copilul să facă alegeri

Deși la prima vedere nu pare să fie nici o legătură între încrederea în sine și alegerile care le sunt oferite copiilor în fiecare zi, o explicație a faptului că copilul nu are încredere în el poate fi chiar faptul că nu a avut ocazia să ia decizii. De la lucruri simple cum ar fi hainele pe care le poartă, până la felurile de mâncare care se servesc la masă și chiar și la lucruri mai serioase cum ar fi alegerea locului pentru petrecerea concediului, este important să-i oferiți copilului alegeri și să-i luați în considerare punctul de vedere. Acest lucru îi va da încredere în el.

Oferiți copilului ocazia să facă lucruri singur

Fie că vorbim despre așezarea mesei, teme sau diferite alte activități în casă sau afară, încrederea copilului va crește o dată cu încrederea în abilitățile lui. Chiar dacă lucrurile nu ies bine din prima, copilul poate fi sfătuit să exerseze un anumit lucru până când are succes. Atunci când părinții fac totul pentru copii lor (le taie mâncarea în farfurie până la 9 ani, le leagă șireturile, fac temele pentru ei și așa mai departe) mesajul pe care îl transmit de fapt este “tu nu poți face asta singur”!

Aveți încredere în el

Și nu numai la nivel declarativ, ci din tot sufletul dumneavoastră. Încrederea noastră în copii este cea care îi crește încrederea în el. În primii ani ai vieții și până aproape de vârsta maturității, părinții sunt modelele pe care copiii le urmează. Mesajele pe care noi le dăm, încrederea pe care o investim în ei sunt piatra de temelie a personalității lor ulterioare. Așa că primul lucru pe care trebuie să îl faceți dacă observați că copilul nu are încredere în el este să verificați dacă dumneavoastră aveți încredere și dacă îi spuneți și lui acest lucru!

0 0 votes
Article Rating