Antrenamentul de somn – ați auzit deja această expresie? Dacă aveți un copil mic sau mișună câțiva în jurul Dvs., probabil că acest termen nu v-a scăpat. Antrenamentul de somn, eventual metoda de adormit Esteville, este un ghid despre cum să înveți un copil să doarmă singur și să doarmă noaptea – sună ca un miracol și mulți jură că funcționează. Citiți experiențele reale ale două mame care au încercat antrenamentul de somn.
Medicul somnolog, medicul pediatru somnolog și altele similare sunt noțiuni și poziții de lucru deja familiarizate – aceștia, de obicei femei, ajută părinții micilor nesomnoroși să stabilească o rutina, astfel încât copilul să adoarmă singur, fără ajutor și să doarmă perioade lungi în timpul nopții, în mod ideal să doarmă toată noaptea. Scopul acestui articol nu este de a condamna munca lor sau de a-i denigra, ci este doar un sumar al experiențelor pe care ni lea-au împărtășit mamele din împrejurimile noastre care au încercat antrenamentul.
Anna, 38:
Sunt primipară, ginecologul m-a numit geriatrică. Sunt fericită că am născut un copil sănătos, apreciez foarte mult „universul” pentru că ni l-a trimis pe Artur după 8 ani de încercări. A fost un bebeluș fără probleme, creștea frumos, păpa, dormea… Dar când a ajuns la vârsta de aproximativ 9 luni, a început să se manifeste la el anxietatea de separare în combinație cu familiarizarea cu mersul de-a bușilea și cu primele încercări de a se ridica în pat. Atunci a început filmul de groază.
Din adormirea de 15 minute „la sân” a devenit o oră și jumătate de rugăminți să se culce în sfârșit și să adoarmă. Arăta ca pus pe speed. Când (de câte ori) în sfârșit la ora 22:00 a adormit, peste 45 de minute a fost sus și plângeeea și plângea. Mama mea a spus că așa ceva nu există, că noi dormeam de la vârsta de 3 luni toată noaptea și a fost suficient să ne pună în pătuț, că trebuie să fie bolnav sau l-am răsfățat (???).
Desigur, nu m-au ajutat nici argumentele, că noi nu am fost alăptați și că somnul și plânsul copiilor a fost tratat atunci complet diferit față de prezent. După un weekend petrecut împreună la cabană, când Artur se trezea plângând aproape fiecare oră, mi-a strecurat un număr de telefon – al unui medic somnolog care a ajutat cunoștințele noastre și l-a învățat pe Andrei de jumătate de an (numele l-am inventat, nu mi-l mai aduc aminte) să doarmă toată noaptea.
Nu am vrut să o dezamăgesc și, sincer, eram la capătul puterilor, deoarece nu puteam conta pe ajutorul soțului. El s-ar fi sculat la copil, dar de fiecare dată a fost și mai rău, plânsul se transforma în amoc și Artur se liniștea doar când primea sânul de la mine. Așa că am încercat. Nu voi intra în detalii, pentru că este un subiect dureros pentru mine chiar și după o jumătate de an. Dar plânsul acela de seară de trei ore după trei zile de antrenament probabil nu îl voi uita niciodată.
La final Artur a vomitat și atunci mi-am spus că este destul. „Nesomnul” lui a durat 13 luni până a învățat să umble singur și la scurt timp am rămas însărcinată – deci nu știu exact ce ne-a rezolvat „problema”. Arthur o simțea cumva și de la o zi la alta s-a înțărcat singur (acum știu că ar fi putut fi „doar” o grevă). A doua noapte a dormit cu noi toată noaptea în pat și de atunci doarme așa până în prezent. Desigur, când i-au ieșit măselele sau a fost răcit, se trezea, dar asta este firesc. Pe toate mamele care se luptă cu somnul copiilor le sfătuiesc un singur lucru: rezistați, va trece!
Lucia, 27:
Antrenamentul de somn l-am primit cadou de la o prietenă. Deși nu are copil propriu, l-a încercat sora ei și a ajutat-o foarte mult. Annabela doarme singură în camera ei de la aproximativ un an și nu se trezește până la ora șapte dimineața. La Filip nu am avut probleme majore cu somnul, problematic a fost mai degrabă adormitul. Nu putea adormi altfel, decât cu mine. Din chestionarul pe care l-am completat a reieșit că prezența mea era ca o asociere cu somnul. Că s-a obișnuit pur și simplu și nu știe altfel. Așadar, conform recomandărilor medicului somnolog am introdus un „ursuleț” care adormea cu Filip cvasi în locul meu.
A durat mai puțin de o săptămână și Filip a învățat să adoarmă fără mine. Nu a mers fără plâns, însă nu aș schimba nimic! Acum pot merge oricând fără griji cu prietena la cinematograf și știu că Filip va adormi și cu tăticul sau cu bunica, care sunt în camera alăturată și este în siguranță.
Și Dvs. aveți experiență cu antrenamentul de somn, ați încercat metoda de plâns sau ceva similar? Împărtășiți experiența Dvs. în comentarii.
