Iacob nu știe deloc să se joace singur, trebuie să stau lângă el și când își construiește o pistă de curse. Eventual: Ema începe să urle imediat cum mă îndepărtez de ea chiar și la un metru. Are deja doi ani și nu pot să merg singură nici măcar la toaletă fără ca ea să mă vadă. Cunoașteți acest lucru? Vă este familiar? Citiți mai departe.
Dorința de independență a propriului copil este ascunsă în mod natural în fiecare om. Și nu există nimic egoist în acest lucru. Un copil sănătos și liniștit ar trebui să știe să petreacă timp și singur cu sine, să se joace neîntrerupt, să cerceteze, să exploreze, să descopere. Însă ce se întâmplă cu copiii care se agață de părinți? Pot fi dezvățați? Da și nu.
Anxietatea de separare
În jurul celei de-a opta până la a noua lună din viața unui copil, când acesta începe să exploreze lumea pe cont propriu – târâindu-se sau mergând de-a bușilea, se manifestă adesea așa-numita anxietate de separare. Copilul plânge când mama se îndepărtează, câteodată nu-l tolerează nici pe tata, se trezește deseori noaptea, adormitul este infinit, preferă purtatul în brațe și contactul apropiat… Și acest lucru este în perfectă ordine! Natura a aranjat astfel, încât sugarul care este suficient de mobil ca să poată să se târască undeva, să nu se îndepărteze de mamă sau de îngrijitorul apropiat la o distanță periculoasă. Ce este de făcut? Să acceptați această perioadă cu cea mai mare liniște posibilă, să nu încercați să pedepsiți copilul cu singurătatea sau plânsul, aceste proceduri
s-ar putea întinde timp de luni întregi (de obicei trece în câteva săptămâni), eventual copilul ar putea să rămână traumatizat – de ex. să facă mai târziu pipi pe el sau chiar să aibă probleme cu învățatul sau cu relațiile la vârsta adultă.
Copilul are nevoie să se convingă că mama sau un alt îngrijitor apropiat sunt tot timpul în apropiere, iar când va afla această informație, anxietatea de separare va trece (și uneori va reveni din nou mai târziu, când copilul v-a învăța să umble – la vârsta de 12 – 18 luni, eventual trece printr-un alt punct de reper – dezvățarea de scutece, dezvoltarea vorbirii etc). Rețineți că aceasta este doar o perioadă și lăsați să treacă.
Dorința de companie
Omul este o ființă socială, de aceea este firesc ca unii copii să dorească pur și simplu să fie constant în societatea cuiva. Însă, acest lucru este adesea complicat, mai ales dacă sunteți singuri cu copilul, eventual dacă aveți în casă mai mulți copii, trebuie să aveți grijă de un nou-născut … Soluția este din nou să acceptați situația – nu vă feriți de acest lucru, tocmai dimpotrivă, ocupați-vă de copil, copleșiți-l cu atenția (nu cea materială), fiți intens atenți la el, prezenți, vorbiți cu el și uitați-vă direct la el în ochi, atingeți-l, mângâiați-l, masați-l după baie și adormiți îmbrățișați. Copilul are pur și simplu nevoie să-și „încarce” bateriile emoționale și când se încarcă, poate funcționa independent – unii doar 10 minute, dar și aceasta se pune – treptat acest timp se va prelungi. Lăsați totul deoparte, vasele murdare nu vor fugi din chiuvetă, puneți bebelușul mai mic în eșarfă sau marsupiu și ocupați-vă de copilul mic. Desenați, construiți turnuri,
nu-l direcționați, nu predicați, nu-l dirijați, faceți ceea ce vrea de la Dvs., chiar dacă ar trebui să fie o demolare și construire de 30 de minute a unui turn din cuburi de n ori… Acest lucru v-a dura câteva zile, poate și mai mult de o săptămână, dar astfel puteți crea în viața micuțului om oportunități uriașe pentru o dezvoltare independentă.
Ce să nu faceți cu siguranță:
– nu strigați la copil că vrea să fie cu Dvs.
– nu-l închideți în cameră
– nu-l părăsiți când plânge
– nu-l lăsați seara să plângă până adoarme
Deși și acest lucru ar aduce roadele sale, acestea ar fi foarte amare și copilul ar purta această trauma cu el până la vârsta adultă.
Cu cât mai puternice vor fi bazele relației voastre, cu cât mai multă încredere va simți copilul, cu atât mai bine va reuși să devină independent. Nu vă gândiți la faptul că vă manipulează și vrea să-și îndeplinească dorințele bizare și că doar îl răsfățați – cu atenție și iubire nu poate fi răsfățat. Copilul „doar” are nevoie de Dvs. chiar acum, așa că acceptați acest lucru. Această situație poate să nu se mai repete niciodată, așa că bucurați-vă de ea cât mai mult posibil.
