Vă întoarceți acasă din parc, fiul sau fiica Dvs. se oprește brusc în mijlocul trecerii pentru pietoni și refuză să meargă mai departe. Poate se va și așeza demonstrativ. Ajungeți acasă și acolo nu vrea să împrumute jucăria fratelui său mai mic, începe să trântească totul de pământ, trântește cu ușa și trage pisica de coadă. Ce se întâmplă? Până acum nu v-ați mai întâlnit cu un astfel de comportament. Ei bine, cel mai probabil a venit perioada primei sfidări.
Când vine perioada primei sfidări
Când spunem copil mic, ne referim la un copil cu vârsta între 13 și 36 de luni, tocmai această fază de dezvoltare este una dintre cele mai importante din punct de vedere al emoțiilor – procesarea, recunoașterea acestora, dar și capacitatea de a se iubi pe sine. Și ca de obicei: și una dintre cele mai grele. Prima perioadă de sfidare vine de cele mai multe ori între al doilea și al treilea an al copilului (dar poate veni și puțin mai repede) și la această vârstă copilul își dă seama, că ceva îi aparține, începe să-și recunoască emoțiile, dar încă nu le poate controla și, de asemenea, învață să se iubească pe sine.
Cu aceasta sunt asociate accesele de furie, euforia, neascultarea, testarea limitelor și o conduită despre care nu ați fi spus anterior că este capabil copilul Dvs. Cum să-l ajutați în această fază dificilă a vieții sale, astfel încât să nu se îndoiască de dragostea Dvs. și să poată să se iubească pe el însuși? Și, dimpotrivă, ce să evitați, ca să nu stricați educația anterioară drăgăstoasă, al cărei rezultat va fi un om cu EQ ridicat?
Cum să nu vă comportați cu copilul în perioada primei sfidări
- Perioada primei sfidări este deosebit de dificilă și pentru părinte, mai ales dacă nu are o experiență anterioară cu ea – apare practic de la o zi la alta. Adesea o reacție naturală la comportamentul „neascultător” al copilului este mânia, țipetele, negarea dragostei. Nu este ușor, dar încercați să evitați astfel de manifestări, în caz contrar ele poate duce la deteriorarea sau chiar la întreruperea relației pe care ați construit-o împreună luni de zile.
- Accesele de furie nu sunt altceva decât un strigăt de ajutor – copilul nu știe și nu poate procesa emoțiile și le ventilează în acest fel. Ignorând aceste manifestări și păstrând liniștea de gheață nu se va rezolva nimic. Tocmai dimpotrivă, copilul poate dobândi sentimentul că nu se poate baza pe părinte/părinți.
- Nu încercați să spargeți peretele cu capul: părinții sunt mai puternici – au mâinile și glasul mai puternice, însă demonstrarea acestei puteri nu va face decât să escaladeze inutil întreaga situație. Este pertinentă întrebarea: „Dacă părinții nu își pot controla emoțiile, cum o pot cere de la copiii săi?“
- Pedepsele – fie ele fizice sau psihice – de asemenea, nu își au locul. Copilul nu cunoaște emoțiile pe care le trăiește, chiar evocă frica în el. Dacă începeți să-l și pedepsiți (câteva la fund, drept pedeapsă în cameră lui și singur), adânciți mai mult această frică și sentimentul de nesiguranță. De asemenea, nu este potrivit să-i spuneți copilului că este rău, pentru că într-un final și el va crede acest lucru. Dacă abordați această metodă, el își va descărca furia în mod similar – pedepsind jucăriile, animalele și mai târziu oamenii.
- Accesele de furie sunt o experiență atât de puternică și stresantă pentru un copil, încât dacă începeți atunci să le spuneți ce fac greșit, nu numai că nu vă vor asculta, ci nici nu vă vor auzi. Într-o astfel de dispoziție, încercarea de a avea un dialog constructiv este inutilă. Deci ce să faceți?
Cum ajutați copilul să depășească prima perioadă de sfidare
- Încercați să aflați ce a provocat accesul de furie, încercați să denumiți sentimentele lui: „Da, ești supărat că plecăm acum acasă din parc, asta este normal. Ce s-ar întâmplă dacă, în loc să stăm pe trecerea de pietoni, am încerca să ne descărcăm furia alergând? ”
- Denumirea sentimentelor pe care le simte copilul este crucială. El va înțelege că și Dvs. le cunoașteți, iar acest lucru îl va ajuta să realizeze că astfel de emoții sunt naturale. Deci, aveți grijă și încercați să urmăriți ce a provocat „explozia“. Apoi comentați cu cuvintele: Ești supărat pentru că … Ești trist pentru că … Ești nervos pentru că … Ți-e teamă pentru că … Și oferiți-i o posibilitate alternativă de ventilație – alergarea, baterea în tobe, lovirea pernei.
- Plânsul și râsul pot ajuta copilul să proceseze mai bine emoțiile. Când vine accesul de furie, fiți cu el, încercați să-l îmbrățișați, dacă nu vă va lăsa, cel puțin cu o atingere blândă, să-i indicați că sunteți cu el chiar și în această situație dificilă. Astfel copilul reușește să-și aducă sentimentele la suprafață mai bine și mai repede.
- În loc să explicați ce a făcut copilul Dvs. rău, încearcă să repetați încontinuu acele cuvinte care îi vor da un sentiment de siguranță, că sunteți alături de el. De exemplu: „Sunt aici pentru tine și totul va fi bine” sau „Suntem împreună și vom trece peste asta împreună“.
- Chiar și în timpul unui acces de furie este important să stabiliți niște limite pe care va trebui să le respecte întotdeauna. De exemplu, când vedeți că vrea să lovească un alt copil, opriți-l, fără mișcări bruște, mai degrabă îmbrățișare, depășiți împreună explozia inițială și apoi energic, dar totuși amabil explicați-i de ce nu are voie să facă acest lucru. Dacă veți continua în acest fel în timpul acceselor de furie ale copilului Dvs., veți crește din el un copil sensibil, receptiv, empatic, căruia îi place de sine și de ceilalți.
