Din cele mai vechi timpuri omul a dorit să zboare și să atingă norii ca o pasăre. Încă în secolul al VI-lea în China oamenii au încercat să zboare mai serios decât în imaginație, când au dorit să se înalțe deasupra pământului cu ajutorul unor zmei uriași. Abbas Ibn Firnas a zburat în aer cu ajutorul unui planor în secolul al IX-lea, dar acesta poate fi considerat cu greu un zborul elegant pe care ni-l prezintă păsările și după care umanitatea a tânjit atât de mult.
Despre primele încercări îndrăznețe și reușite de ridicare deasupra solului și de zbor nu doar pentru câteva secunde, ci și minute întregi, putem vorbi abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când au fost descoperite baloanele cu aer cald. Peste 1000 de ani ne despart de la prima încercare până la reușită – oamenii nu au renunțat și au abordat această problemă treptat. Cu pași mici, răbdare și voință de fier. Atunci de ce ne dorim imediat schimbări mari de la copiii noștri?
De ce vrem schimbările imediat?
Poate exista un număr mare de motive pentru care așteptăm schimbările imediat – subiective și obiective. Un rol deloc neglijabil îl joacă și vremurile, despre care putem vorbi fără îndoială ca despre unele instantanee – când scriem pe pagina de facebook a unui hotelul întrebarea legată de rezervarea camerei, vrem un răspuns imediat.
Instantaneitatea vremurilor este subliniată de faptul că hotelurile au adesea propriile lor chatbot-uri (inteligență artificială), care într-adevăr răspund imediat – sunt programate și pot să răspundă la anumite întrebări într-o secundă. Deși în urmă cu 20 de ani ar fi trebuit să scoatem cartea de telefoane, să căutăm numărul cu degetul, să ridicăm receptorul, să formăm numărul, să vorbim cu recepționera și să verificăm informațiile. Astăzi este suficient să pornim aplicația Facebook, să scriem 5 cuvinte și imediat avem răspunsul. Și ne-am obișnuit cu bucurie cu aceasta.
Un alt motiv pentru care ni se poate părea că alții – în special copiii noștri – fac schimbările, progresele foarte îndelungat după părerea noastră, este că mintea este așezată aproape întotdeauna (greșit) pe presupunerea că toată lumea lucrează cu aceleași informații, competențe, cunoștințe sau abilități ca și noi. Cunoașteți proverbul: nu măsura pe alții cu palma ta. Din păcate, nu este așa și este oportun să vă amintiți constant de această presupunere greșită: fiecare este diferit și puțină empatie și răbdare cu siguranță nu vor strica. Mai ales atunci, când acest lucru se referă la urmașii noștri care abia fac cunoștință cu lumea.
Nu trebuie să uităm, de asemenea, că percepem timpul relativ. Datorită optimismului memoriei ne putem gândi că noi înșine am învățat să mergem cu bicicleta într-o după-amiază. Însă, cumva uităm că înainte de aceasta timp de o lună am umblat pe bicicletă cu roți ajutătoare, când tata le-a demontat și am pierdut echilibrul, am aruncat bicicleta de doisprezece ori de pământ, iar când părinții noștri au încetat să alerge în spatele nostru, în cel mai bun caz, am oprit pedalarea, în cel mai rău caz am căzut de frică. Când am depășit toate acestea, abia atunci am învățat să mergem cu bicicleta.
Timpul este relativ – pentru unii este imposibil să învețe să meargă cu bicicleta în două săptămâni, alții o pot face în trei zile. Prin urmare, să respectăm faptul că timpul necesar pentru dobândirea unei noi abilități sau cunoștințe este diferit pentru fiecare. Și nu este influențat doar de om, ci și de abordarea celui care îl conduce spre această schimbare.
Totul are succesiunea lui
Când se naște un copil, acesta este programat dinainte – creierul însuși știe ce activități trebuie să învețe mai întâi. Chiar dacă ne-am strădui foarte mult, nu vom învăța copilul să vorbească înainte de a învăța să se întoarcă de pe spate pe burtă. Pentru că natura ține cont de succesiune. Totuși, aceasta este o parte a succesiunii – să o numim un fel de succesiune logică. Apoi putem privi succesiunea dintr-un alt unghi: de asemenea, nu turnați toată apa în oală într-o secundă, mai întâi cade o picătură, apoi a doua, a treia, până când apa se varsă și brusc avem lichid până la margine. Însă, la început există întotdeauna prima picătură și depinde numai de noi și de abordarea noastră cât de repede umplem vasul. Și dacă pe parcurs turnăm jumătate din apă pe lângă, pentru că suntem nerăbdători și am început prea grăbiți.
Mai mulți medici recomandă adulților care încearcă să renunțe la fumat să o facă treptat și să nu taie acest viciu de pe o zi pe alta. Din cele 20 de țigări inițiale pe zi reduceți pe parcursul lunii la 5, apoi câteva săptămâni doar una pe zi la cafea, până când într-o zi, când corpul și psihicul Dvs. vor fi pregătite pentru asta, vă veți opri. Sigur, se poate înceta cu fumatul de pe o zi pe alta, dar este un fel de șoc și șansa de a reveni la acest viciu este destul de mare. Cu siguranță mai mare decât dacă reduceți fumatul treptat – pentru că acesta este un proces pe termen lung în timpul căruia ați învățat multe și ați depus mult efort.
Dacă doriți să-l învățați ceva pe copil – de exemplu, să-și facă întotdeauna curățenie în cameră – la început nu-l veți oblica cu cearta să-și facă curat în cameră, inclusiv să aspire și să-și schimbe singur patul, în timp ce Dvs. veți citi o carte. Este mai bine să-l conduceți spre aceasta de la o vârstă fragedă, de exemplu, să-și pună singur rața pe raft, în timp ce Dvs. veți aranja celelalte jucării și veți fi un exemplu pentru el. Și treptat o să adăugați – și cuburile Lego, și cărțile, și aranjarea patului, și punerea hainelor în dulap. Treptat, în funcție de vârstă, abilități. Chiar și când învață să citească, nu vreți ca copilul să cunoască imediat întregul alfabet – mergeți treptat: mai întâi A, apoi B.
Răbdarea și abordarea sunt importante
Aproape fiecare părinte vă va spune că copilul l-a învățat ce înseamnă răbdarea. Se ivește întrebarea dacă și răbdarea de a-l învăța, a-l face mai bun, de a lucra treptat cu el, pas cu pas. Este diferit – și încă foarte mult. Încercați să vă dați răspunsul singuri și sincer. În timpul progresului, însă, nu este suficient să mergeți doar treptat, este importantă și abordarea copilului însuși. Este în regulă să ai
„obiective” ambițioase legate de educație, dar dacă nu reușești să le îndeplinești, nu ar trebui să încetezi să motivezi pozitiv copilul, să fii sprijinul lui și să nu renunți deloc la ele. Chiar dacă nu merge conform planului tău și durează prea mult.
Pentru că cel mai rău lucru pe care îl puteți face este să creați prin așteptările Dvs. exagerate un bloc la copilul Dvs. – și după aceea nu-l veți mai urni din loc nici cu o pereche de boi. Orice ați doriți de la copilul Dvs., acordați-i timp suficient, nu așteptați de la el progrese imediate, fiți exemplul lui, susțineți-l cu cuvinte de laudă, chiar dacă – și mai ales atunci – când eșuează și, în loc să faceți observații sarcastice, fiți plini de compasiune. Atunci chiar și schimbările mari vor fi o jucărie. Poate într-un timp mai îndelungat, dar totuși este fascinant să urmărești aceste progrese mici, nu-i așa?
